Senat Online

miercuri, 16 decembrie 2009














Streaming live





























Centrala telefonica:
004 021 402.11.11

Copyright © Senatul României, 2008
Toate drepturile rezervate


Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, sector 5, Bucuresti, 050711



Piata de capital la prima ora

miercuri, 18 noiembrie 2009


Bursa de la New York a reusit sa-si mentina trendul crescator si in sesiunea de marti, principalii trei indici bursieri atingand cele mai inalte cote din ultimele 13 luni. Dow Jones a urcat cu 0,29%, iar Nasdaq 0, 27%.

Dow Jones Industrial a castigat 30.46 puncte urcand la 10,437.42 puncte, iar Nasdaq, dominat de actiunile pe tehnologie, a crescut cu 5.93 puncte pana la 2203.78 puncte. Standard & Poor's 500 a urcat cu 0,09% (1,02 puncte) incheind sedinta la 1110.32 puncte.

“In Legea 247 exista o prevedere clara care spune ca, dupa inregistrarea la CNVM, nu se mai face conversia titlurilor de despagubire in actiuni la Fondul Proprietatea. Nici in trei-patru ani nu cred ca statul va avea bani sa despagubeasca toti fostii proprietari si implicit sa listeze Fondul”, a declarat Dan Paul.
“Ce interes ar avea statul sa faca un efort financiar mai mare, acordand de pana la patru ori mai multe actiuni dupa ce FP ajunge pe Bursa? Bineinteles ca prefera sa efectueze conversia acum la un leu, dar, chiar si asa, in prezent statul nu are bani sa le dea la toti despagubirile, de-asta si avem in atatia ani o conversie de doar circa 30%”, spune Dan Paul.



 



“Noi suntem eligibili acum doar pentru frontier funds, pentru investitorii straini mici. Iar investitorii institutionali locali sunt in stadiu embrionar. De aceea trebuie dezghetate contributiile pentru fondurile de pensii de pe Pilonul II si create stimulente de natură fiscala pentru orice alt tip de investitor institutional”, considera Florin Ilie.



 





Indici bursieri

marți, 17 noiembrie 2009





Dow Jones vs. SIF's

marți, 10 noiembrie 2009


Stirea zilei:
Dow Jones Industrial a crescut cu 203.52 puncte pan la la 10,226.94 puncte, cel mai inalt nivel de inchidere din 3 octombrie 2008.

Rezultatul acestei stiri ar fi o crestere de cel putin 7% pe BET-FI, crestere pe care noi nu cred ca o vom avea astazi.

Cea mai grava criza economica posibila

vineri, 6 noiembrie 2009



 




Pagina de afaceri


1. Rompetrol Rafinare Constanta (RRC), principala companie a grupului Rompetrol controlat de compania kazaha KazMunaiGaz, a inregistrat in trimestrul al treilea un profit net de 15,2 mil. lei (3,53 mil. euro) fata de pierderi de 214,5 mil. lei in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare individuale transmise Bursei de Valori Bucuresti.

2. Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC) cere Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) sa sanctioneze compania de stat kazaha KazMunaiGaz cu 5% din capitalul social pentru intarzierea lansarii ofertei publice de preluare pentru actiunile pe care nu le detine la Rompetrol Rafinare (RRC) si Rompetrol Well Services (PTR). De asemenea, AIPC cere comisiei sa sanctioneze si divizia de brokeraj a BRD-SocGen, intermediarul ofertei, pentru ca a ales un evaluator contestat in vedera stabilirii pretului de oferta.



 


3. Raportul Comisiei de buget si finante din Senat asupra proiectului de lege privind modificarea pragului de detinere la SIF-uri (L466/2009) a fost publicat miercuri, 4 noiembrie, pe pagina de internet a Senatului, urmatorul pas fiind dezbaterea si votul asupra proiectului in Senat. Daca votul din Senat va fi favorabil, proiectul merge la Camera Deputatilor, unde pot fi introduse noi amendamente. Raportul Comisiei de buget si finante prevede majorarea pragului de detinere de la 1% la 5%, restul prevederilor actuale ramanand in vigoare, inclusiv aplicarea pragului si grupurilor de persoane care actioneaza in mod concertat sau obligativitatea vanzarii in termen de trei luni de la depasirea pragului a actiunilor detinute in plus.

4. Nouriel Roubini, profesorul universitar care a previzionat criza financiara inca din 2006, a declarat ca fuziunile dintre bancile americane ar putea duce la formarea unori institutii care vor reprezenta un risc prea mare pentru stabilitatea financiara, informeaza Bloomberg.

Indici bursieri:

Dow 10,005.96
Nasdaq 2,105.32
S&P 500 1,066.63
Nikkei 9,789.35
Hang Seng 21,841.00
FTSE 100 5,125.64
10 Yr Note 3.533
Crude Oil 79.94

InfoNews

joi, 5 noiembrie 2009


Sedinta de tranzactionare a Bursei de Valori Bucuresti va fi deschisa, joi, de Zhuang Xinyi, vicepresedintele Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare din China.

Indicii Bursei de Valori Bucuresti au inregistrat ieri cresteri rapide in debutul sedintei de tranzactionare, care s-au mentinut pana la inchidere ― exceptia notabila a fost BET-FI, care avansat initial cu 3.5% pentru a reveni si a incheiat ziua cu cea mai redusa crestere procentuala, de doar 1.06%.

Bursa de pe Wall Street a deschis pe teritoriu pozitiv sedinta de miercuri, dupa ce un raport a indicat faptul ca, desi numarul de someri e in urcare, rata cresterii e mai redusa decat in saptamanile trecute.






Bursa de la New York a inchis in usoara crestere ca urmare a anuntului facut de Banca Centrala americana(Fed) care si-a reafirmat angajamentul de a mentine ratele dobanzilor aproape de zero pentru o perioada prelungita ceea ce denota o mai mare incredere in redresarea economiei.

Bursa din Tokyo a deschis sedinta de joi in scadere cu 0,41%. La cateva minute de la reluarea tranzactiilor, indicele Nikkei a pierdut 40,81puncte si a ajuns la valoarea de 9.803,50 puncte.


 


Rompetrol spune ca pretul platit in 2009 este de “multe ori mai mic” decat cel din 2007 si acuza CNVM de declaratii speculative. Pretul platit de KazMunaiGaz pentru participatia de 25% din Rompetrol, achizitionata anul acesta de la omul de afaceri Dinu Patriciu, a fost “de multe ori mai mic” decat cel achitat in 2007 pentru preluarea pachetului majoritar, spune Dmitry Grigoryev, CFO al grupului fondat de cel mai bogat roman.

Stiri matinale

marți, 3 noiembrie 2009

Bursa de la New York a terminat in crestere in urma publicarii unor rezultate peste așteptari pentru creșterea producției industriale, rezultate ce au compensat declinul inregistrat de sectorul financiar. Dow Jones castigat 0.79% precum si Nasdaq 0,20%.



 


Dow Jones Industrial a urcat cu 76.71 puncte pana la 9789.44 puncte, iar Nasdaq, dominat de actiunile pe tehnologie, a crescut cu 4.09 puncte incheind la 2049.20 puncte.
Si Standard & Poor's 500 a crescut cu 0.65% (6,69 puncte) pana la 1042.88 puncte.



Bursa din Hong Kong a reluat tranzactiile de marti in crestere usoara, de 0,10% - relateaza France Presse. Indicele Hang Seng a castigat 21,88 puncte si a ajuns la valoarea de 21.642,07 puncte.
Petrolul continua sa se scumpeasca pe bursele asiatice. Astfel, petrolul "light sweet crude", cu livrare in luna decembrie, s-a scumpit cu 26 de centi si a ajuns la valoarea de 78,39 de dolari pe baril. Pretul petrolului Brent, din Marea Nordului, a crescut cu 19 centi si a atins nivelul de 76,74 de dolari pe baril.




Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a obtinut, in primele noua luni, un profit brut de 7,5 milioane de lei, adica aproape cat intreg profitul bugetat de BVB pentru anul 2009, potrivit oficialilor institutiei.

test

sâmbătă, 31 octombrie 2009

Anunturi Online

ING: Pretul petrolului va ajunge 90 si 100 dolari anul viitor

vineri, 30 octombrie 2009


Barilul de petrol se va vinde cu un pret cuprins intre 90 si 100 dolari anul viitor, transmite un raport ING, care precizeaza ca la cresterea pretului contribuie deprecierea leului si majorarea accizelor la combustibili.




Pretul barilului de petrol cu livrare in luna noiembrie a crescut cu 44 centi, sau 0,6%, la 80,05 dolari pe piata de la New York, depasind pragul de 80 dolari/baril pentru prima oara din 14 octombrie 2008. Pretul aurului cu livare imediata a avansat cu 0,3%, la 1.066,97 dolari/uncie pe piata din Singapore, dupa ce scazuse anterior cu 0,2%.

Sursa: Bloombiz

Sinteza zilei

Stirile zilei pe scurt:

1. Leul s-a depreciat joi pana la 4,3079 lei/euro. sursa: HotNews.ro

BNR a cotat joi un euro la 4,3079 lei, pragul de 4,3 lei fiind depasit pentru prima oara in ultimele 8 luni. Dealerii valutari contactati de HotNews.ro au declarat ca Banca centrala a vandut euro pentru a stopa o depreciere mai puternica a leului. "Brokerii ne-au spus ca leul s-a tranzactionat azi noapte pe pietele straine si la un curs de 4,33, chiar daca ulterior s-a mai apreciat usor", a declarat pentru HotNews.ro dealerul sef al unei banci comerciale de top.

Intrebat unde s-ar duce cursul in absenta interventiilor BNR, acelasi dealer a marturisit ca probabil ca un nivel de echilibru ar fi la un curs de 4,5 lei. "Nici fundamentele economice si nici dobanzile la o luna si trei luni nu ar justifica un nivel mai depreciat de 4,5 lei. BNR iroseste acum niste gloante de care ar putea avea nevoie mai tarziu", a mai spus dealerul valutar pentru HotNews.ro.

2. Wall-Street inchide in crestere pe fondul datalor pozitive privind economia americana sursa: HotNews.ro

La finalul sedintei de tranzactionare de joi, indicele Dow Jones Industrial s-a apreciat cu 199,89 puncte (2,05%) ajungand la 9.962,58 puncte. Standard & Poor's 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a inchis cu 23,48 puncte in plus (2,25%) pana la 1.066,11 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a inchis in urcare cu 37,94 puncte (1,84%) pana la 2.097,55 puncte.

3. Bursa din Tokyo a terminat sedinta de vineri pe verde sursa: HotNews.ro

Bursa din Tokyo a terminat sedinta de tranzactionare de vineri pe crestere de 1,45%. Majorarea a fost stimulata de cresterea inregistrata in Statele Unite ale Americii si de o scadere surprinzatoare a somajului in Japonia, potrivit AFP.

La inchidere, indicele Nikkei 225 a castigat 143,64 puncte (+1,45%) pana la 10.034,74 puncte, revenind peste pragul psihologic de 10.000 de puncte sub care coborase joi. Pe toata durata lunii octombrie, indicele Nikkei a pierdut 0,97% si 2,41% pe saptamana, dar ramane in crestere cu 13,26%, de la inceputul anului.

Indicele Topix a castigat si el vineri 12,41 puncte (+1,41%), pana la 894,67 puncte.

4. Miliardul de la CE nu mai vine anul acesta sursa: money.ro

România a pierdut un miliard de euro din cauza crizei politice şi riscă să scape printre degete alte 1,5 miliarde. Preşedintele Traian Băsescu a explicat că Guvernul nu va primi banii de la Comisia Europeană în acest an din cauza întârzierii negocierilor, iar banii de la FMI ar putea şi ei întârzia din cauza lipsei măsurilor anticriză.
"Nu mai putem încasa prima tranşă de la fond în noiembrie, ci în decembrie, iar implicit tranşa de la Uniunea Europeana vine în ianuarie. Guvernul trebuie să găseasca 2 miliarde în loc de un miliard până la 31 decembrie", a declarat preşedintele Traian Băsescu la postul public de televiziune.
"Consecinţele pot fi destul de severe. Se poate ca ratele de dobanda de pe piaţă să creasca, ceea ce va duce la creşterea ratelor de dobândă la credite, afectând atât firmele, cât şi populaţia", a explicat Nicolae Chidesciuc.
În această situaţie, statul va trebui să se împrumute de la bănci. Potrivit NewsIn, Ministerul Finanţelor se pregăteşte să lanseze în luna noiembrie o emisiune de titluri de stat, sperând să atragă 6 miliarde de lei de la instituţiile financiare, adică 1,4 miliarde de euro.

Stirea Zilei

miercuri, 28 octombrie 2009

Stirile zilei pe scurt:

1. Bursele asiatice deschid in scadere. Pretul petrolului incepe sa creasca

Bursa din Tokyo a inregistrat, la cateva minute de la deschiderea sedintei de miercuri, o scadere de 0,30%.
Pretul petrolului incepe sa creasca, inainte sa fie date publicitatii informatiile privind rezerva americana de titei, care indica o crestere a cererii.

2. Wall Street a inchis mixt

Dow Jones a reusit sa inregistreze o usoara crestere marti, dar ceilalti doi indici bursieri importanti au scazut ca urmare a publicarii unui indice de incredere a consumatorilor care a fost sub asteptari.

3. Brokerii au pierdut ocazia sa-si refaca veniturile

Brokerii asteapta sa se termine scandalurile politice pentru ca investitorii sa revina pe Bursa. Razvan Pasol, presedintele Intercapital Invest, crede ca o buna parte din problema lichiditatii scazute este reprezentata de criza politica interna, in conditiile in care pe plan international pietele financiare inregistreaza o evolutie ascendenta pe termen scurt.
"Majoritatea investitorilor, atat cei locali, cat si investitorii straini, asteapta in momentul de fata rezolvarea crizei politice. Investitorii devin nervosi in conditiile in care pe plan extern pietele au inregistrat cresteri importante si se asteapta o corectie, insa nu se stie cand va veni aceasta, iar pe plan intern criza politica se prelungeste", spune Pasol in Ziarul Financiar.
"Criza politica a afectat in mod vizibil lichiditatea din piata. Pe plan international rezultatele financiare sunt bune, dar se observa o reticenta la a investi in Romania. Investitorii care au actiuni le pastreaza pentru a beneficia de un context international, in vreme ce aceia care doresc sa cumpere actiuni asteapta rezolvarea problemelor politice", spune Adrian Danciu pe ZF.ro, analist la Broker Cluj.

4. Un fost jurnalist ajunge comisar la CNVM

Lorand Kralik, fost jurnalist şi consilierul fostului comisar în cadrul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) Victor Eros, a fost propus în Biroul Permanent al Parlamentului pentru postul de comisar CNVM, luându-i astfel locul celui pe care l-a consiliat timp de doi ani.
Kralik lucrează în cadrul CNVM din anul 2007, ocupând poziţia de consilier al lui Eros. Anterior, Kralik a lucrat 16 ani în presă, ocupând poziţii precum cea de redactor, corespondent pentru o revistă economică, director economic sau preşedintele consiliului de administraţie al unui cotidian din Oradea.

5. Este prea devreme sa tragem semnalul de alarma pe Bursa

Analistii sunt de parere ca recentele scaderi pe piata locala nu reprezinta pentru moment un semn de ingrijorare, cel mai importat in perioada urmatoare fiind evolutia pietelor externe.

6. Petre Milut crede ca un milion de euro profit este suficient pentru acest an

"Pentru 2009, estimez ca afacerile Prefab vor scadea cu pana la 17%, iar in volum scaderea va fi de 10%. In ceea ce priveste profitul, noi am bugetat 1 mil. de euro pentru acest an, cred ca este suficient. Altfel am fi nevoiti sa umblam la salarii, ceea ce nu este cazul", spune Marian Petre Milut, actionarul majoritar al Prefab.

Miercuri, o zi verde la BVB?

miercuri, 14 octombrie 2009

Sa mergem treptat:

1. guvernul Boc a cazut(Boc este obisnuit) si BET-FI creste(+1,11%)
2. bursa de la New York a inchis pentru a doua zi consecutiv echilibrat
3. raportul Knight Frank: preturile se apreciaza pe piata imobiliara
4. bursa din Tokyo a deschis sedinta de miercuri in crestere

Din toate acestea rezulta ca pe BVB azi vom avea verde si asteptam o crestere la BET-FI(asa ar fi normal).

SIF Oltenia

luni, 21 septembrie 2009

Revine optimismul in pietele internationale

marți, 8 septembrie 2009


Dupa ce gigantul american Kraft Foods a lansat o oferta pentru a achizitiona Cadbury, principalele burse europene au crescut in deschiderea sesiunii de tranzactionare de luni. Piata nipona a inchis pe verde, pe fondul deprecierii yenului in raport cu dolarul.

BVB a inregistrat cresteri puternice in sedinta de tranzactionare de luni, pe fondul optimismului de pe pietele europene. Sectorul societatilor de investitii financiare a urcat cu 4,7%.



 

Bursele europene au inchis pe plus. Indicele londonez FTSE a inchis in crestere cu 1,68%.

Bursa din Tokyo a inregistrat o crestere usoara de 0,32%, in conditiile unei stabilitati a yenului in fata dolarului american. Pretul unui baril de petrol era in crestere, marti, pe bursele asiatice, pe fondul cresterii increderii intr-o posibila redresare.

Se pare ca se schimba directia. Unii investitori si brokeri asteptau marea corectie, corectie care a fost anulata. Pana la sfarsitul acestui an cred ca mari corectii sau picaje imense nu o sa avem. Insa, recomand mare atentie pe toate pietele.

9 octombrie termenul de depunere a ofertelor de preluare la Rompetrol Rafinare si Rompetrol Well Services

joi, 3 septembrie 2009

Potrivit NewsIn, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a amanat pana pe 9 octombrie termenul pana la care grupul Rompetrol trebuie sa depuna documentele pentru ofertele de preluare a actiunilor Rompetrol Rafinare si Rompetrol Well Services pe care nu le detine.

The Rompetrol Group are la dispozitie 30 de zile pentru a intocmi rapoartele de evaluare, pe baza carora sa anunte pretul la care va face ofertele publice de preluare.

The Rompetrol Group detine 51% din capitalul Rompetrol Well Services, in vreme ce la Rompetrol Rafinare controleaza in mod concertat 75,32% din actiuni.

In asteptarea zilelor mai bune

BVB este la a 4 a sedinta consecutiva de trend descendent. Indicii bursieri au pierdut miercuri peste 3%. In aceasta perioada indicele BET a pierdut 7,35% din valoare de la inchiderea de joia trecuta si BET-FI a pierdut 8,91% fata de inchiderea de vineri.

Indicii bursieri europeni au scazut miercuri pentru a treia sedinta la rand.

In SUA, raportul lunar al ADP a aratat ca sectorul privat al economiei a pierdut 298.000 locuri de munca in ultima luna, mai mult decat asteptarile economistilor, in medie de 250.000.



 

Bursele americane au incheiat sedinta de tranzactionare de miercuri in scadere usoara, dupa ce informatiile financiare au alimentat ingrijorarile cu privire la sustenabilitatea unei redresari economice.

Indicele Dow Jones a pierdut 29.93 puncte. Indicele Standard & Poor's 500 a scazut cu 3.29 puncte, pana la 994.75 puncte.

Azi la BVB nu cred ca vom avea verde. Investitorii ar trebui sa fie mai atenti si sa nu se arunce pe actiuni(chiar daca preturile par ieftine) din prima. Exista posibilitatea sa mai avem surprize interesante in deschiere. Poate spre finalul sedintei de tranzactionare o sa vedem o directie mai clara. Oricum, vineri o sa avem un semnal al directiei.

Rezumat bursier extern

marți, 1 septembrie 2009

Bursele europene au inchis in scadere luni. Investitorii au ales sa isi marcheze profitul dupa pierderile importante pe piata din China.

In prima sedinta a saptamanii, indicele Shanghai Composite a suferit o depreciere de 6,7%, continuand trendul negativ inceput la sfarsitul lunii iulie.



 

Bursa americana a inchis in pierdere sedinta de tranzactionare de luni pe fondul temerilor privind perspectivele de revenire a economiei mondiale si a pierderilor de pe piata chineza.

Pretul barilului de petrol a scazut sub 70 de dolari.

Banca Transilvania incotro ?

duminică, 30 august 2009

Actiunile bancii Transilvania au fost in ultima vreme in vizorul investitorilor.
Maine, inceput de saptamana, multa lumea o sa se intrebe ce va face TLV?
Eu cred ca Banca Transilvania o sa scada sub 1,6, asta daca nu reuseste sa isi mentina valoarea in 1,6.

Inca nu stie nimeni daca banca v-a fi vanduta. Sa nu uitam ca e acelas joc jucat si de Patriciu: negarea informatiilor din presa si apoi anuntarea tranzactiei.

Conducerea bancii Transilvania a negat vanzarea bancii in momentul in care a aparut articolul in presa din Grecia. Si in momentul acesta, Ciocarla spune ca nu stie nimic despre vanzarea unor pachete ale unor fondatori ai bancii.



 

Intre timp, Claudiu Silaghi, unul dintre fondatorii bancii si unul dintre cei mai importanti actionari, a vandut un pachet de 1,2% si a incasat 5 milioane de euro.

Sa intelegm ca pretul de oferta va fi mai mic decat 1,6 lei/actiune?

Sau, poate in moment de criza cei din conducere TLV au speculat actiunea si acum asteptam o corectie dura pe TLV?

Banca Transilvania - TLV

joi, 27 august 2009




Sa nu uitam ca analistii de la Alpha Finance Romania si-au mentinut recomandarea de "hold" pe care o au pe titlurile bancii, dar si-au crescut usor pretul-tinta la 1,4 lei/actiune (de la 1,2 lei/actiune).

Semne bune pentru investitori

miercuri, 26 august 2009

BVB a inchis cu 4 indici din 5 pe verde, un verde slabut. Singurul indice care a inchis sub nivelul de referinta a fost cel al companiilor energetice.
Indicele BET-FI a trecut de pragul de 22,000 de puncte(22,015.58) cu o crestere mica de 0.92%.

Vestile bune vin din extern:

- americana a inchis pe teritoriu pozitiv sedinta de tranzactionare de marti, impulsionata de reconfirmarea lui Ben Bernanke la conducerea Federal Reserve;
- Tokyo a deschis sedinta in crestere cu 0,54%, urmand tendinta inregistrata de piata de pe Wall Street;

BVB azi ar trebui sa aibe un comportament pozitiv:

- SIF-urile ar trebui sa urmeze tendinta si investitorii romani ar trebui sa forteze mana si sa ridice cotatiile cat mai sus posibil(chiar daca vor fi tendinte de marcat);
- TLV, cea mai discutata actiune in ultima verme, ar trebui sa nu lase "capul" plecat si sa urce azi cu cel putin 7%;

TLV e prea scumpa!!! Nu, TLV nu e scumpa. Se face prea multa specula? Da, se face multa specula pe actiune in momentul asta. Analistii au iesit sa discute despre actiune: e scumpa, TLV nu e BRD, etc.

Sa nu uitam ca analistii de la Alpha Finance Romania si-au mentinut recomandarea de "hold" pe care o au pe titlurile bancii, dar si-au crescut usor pretul-tinta la 1,4 lei/actiune (de la 1,2 lei/actiune).

Cotatia bancii Transilvania se aproprie de nivelul de 2 lei.

Intrebarea nu este: Se vinde banca?

Wall-Street inchide indecis

marți, 25 august 2009


Wall-Street a incheiat indecis prima sedinta de tranzactionare a saptamanii. Bursa americana a deschis sedinta de luni pe teritoriu pozitiv, dupa castigurile inregistrate pe pietele asiatice si la marile burse din Europa, iar investitorii au fost incurajati si de declaratiile oficiale ca recesiunea se apropie de sfarsit.



 

Conform HotNews.ro, indicele Dow Jones Industrial s-a apreciat usor, adaugand 3,32 puncte (0,03%) ajungand la 9.509,28 puncte. Standard & Poor's 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a scazut cu 0,56 puncte (0,05%) pana la 1025,57 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a inchis in cscadere cu 2,92 puncte (0,14%) pana la 2.017,98 puncte.

America deschide pe verde, BET-FI a inchis pe verde

luni, 24 august 2009

Indicele BET-FI a inchis la 21,814.87 cu o crestere de 4.82%.

America a deschis pe verde incurajata de declaratiile oficiale ca recesiunea se apropie de sfarsit.

Indicele Dow Jones a castigat 0,43% sau 41 de puncte. Indicele Nasdaq Composite a urcat cu 7,13 puncte, in timp ce S&P 500 s-a apreciat cu 0,50%.

Dow Jones urca la 9.500 de puncte

"Exista sanse de reluare a cresterii, insa procesul va fi lent, la inceput", a delcarat Bernanke. Comentariile sale au fost urmate de o crestere a preturilor actiunilor in lume.

Dow Jones ajunge la 9.505,96 puncte, Nasdad creste cu 1,59%, iar Standard & Poor's 500 creste cu 1,86%.

Wall Street intra pe verde

joi, 20 august 2009

Conform AFP, Bursa din New York a crescut usor miercuri ajutata de actiunile pe energie si farmaceutica, investitorii reusind sa treaca de vestile negative venite din piata bursiera asiatica.

Economiile tarilor asiatice si China, in special, sunt monitorizate indeaproape de catre investitorii americani care asteapta o multime de semnale pozitive de pe aceste piete emergente pentru a se alimenta mai puternic redresarea economica a Statele Unite, dar si a altor tari.

Dow Jones a castigat 0.66%, iar Nasdaq 0.68%. Si Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,69% (6,79 points) ajungand 996,46 puncte.

Colonial Bank, cel mai mare faliment bancar din SUA in acest an

duminică, 16 august 2009

Conform site-ului hotnews.ro, "reglementatorul american al pietelor financiare (FDIC) a inchis vineri o banca cu o retea de aproape 350 de agentii – Colonial Bank, cel mai mare faliment declarat de la inceputul acestui an si unul din cele mai mari 20 de falimente bancare din istoria ultimilor 50 de ani ai SUA".



 

Daca in 2007, actiunile bancii erau cotate la 25 de dolari, valoarea lor scazusera acum o luna la nici 50 de centi. Banca a primit si un ajutor din partea Guvernului de 550 mil dolari, dar se pare ca fara succes.

Rezumat bursier

vineri, 14 august 2009


Bursa americana a inregistrat cresteri semnificative, miercuri, dupa ce Federal Reserve a spus ca exista semne care indica o stabilizare a economiei si a anuntat ca va pastra neschimbata rata dobanzii de referinta la nivelul record actual, in intervalul 0 - 0,25%.

Bursa din Tokyo a deschis sedinta in crestere cu 0,70%, urmand tendinta inregistrata de piata de pe Wall Street. Conform France Presse, bursa din Tokyo a inchis sedinta de joi in crestere cu 1% si Indicele Nikkei a castigat 104,21 puncte, ajungand la valoarea de 10.539,21 puncte.



 

Conform CNNMoney, bursa americana a deschis pozitiv sedinta de joi, investitorii continuand sa raspunda pozitiv la decizia Rezervei Federale de a mentine neschimbata dobanda de politica monetara. La cateva minute de la debutul sedintei, indicele Dow Jones a urcat 15,95 puncte. Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,19%, in timp ce S&P 500 s-a apreciat cu 1,44 puncte sau 0,14%.

Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) s-au apreciat cu peste 1% in sedinta de joi, cel mai important avans fiind inregistrat pe sectorul societatilor de investitii financiare. BET-C, indicele compozit al BVB, a crescut cu 1,90%, la 2.528,27 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a urcat cu 1,79%, pana la 4.197,30 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a castigat 3,06%, ajungand la 21.530,08 puncte.


 

Bursele americane s-au apreciat usor in sedinta de tranzactionare de joi impulsionate de rezultatele Wal-Mart Stores Inc. Indicele Dow Jones Industrial a castigat 2,64 puncte (0,03%) ajungand la 9.364,25 puncte. Standard & Poor's 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a castigat 2,43 puncte (0,24%) pana la 1008,24 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a inchis in crestere cu 3,82 puncte (0,19%) pana la 2.002,54 puncte.

Wall Street: alba sau neagra?

miercuri, 12 august 2009


Bursa americana a deschis in scadere sedinta de tranzactionare, investitorii asteptand rezultatele reuniunii Fed care are loc marti si miercuri, conform celor de la CNNMoney.

Analistii apreciaza ca in urmatoarele zile atitudinea investitorilor va fi rezervata, acestia asteptand deciziile care se vor lua la sedinta de miercuri a conducerii FED si rezultatele trimestriale ale concernului Wal-Mart Stores.

Conform reuters "principalii indicatori ai bursei americane au incheiat sedinta de tranzactionare de marti pe minus dupa ce Richard Bove, analist financiar la Rochdale Securities si-a avertizat clientii ca apreciarea din ultima luna nu se bazeaza pe nimic concret".

Indicele Dow Jones a pierdut 1,03%, Standard & Poor's 500 1,27% iar Nasdaq Composite 1,13%.

Evolutia Bursei de Valori

luni, 10 august 2009

Valoarea totala tranzactionata saptamana trecuta a fost de 130,49 milioane lei. Cele mai lichide actiuni au fost SIF5 si SIF2, actiuni care au repreznetat intre 10 - 20% din valoarea tranzactionata.

Indicii bursieri s-au apreciat semnificativ, cresterile fiind cuprinse intre 5,64% pe indicele BET si 15,33% pe indicele BET-FI, indice care a depasit pragul de 20000 puncte(Max.=21,432.52).

Sectorul SIF a sporit capitalizarea Bursei de la Bucuresti cu aproape 400 milioane lei in ultima saptamana.



 


"Saptamana marcata de raportarea de rezultate financiare de catre companii importante ca BRD, Petrom, RRC si Transgaz, ceea ce a oferit noi evolutii surprinzatoare, atat pe fondul rezultatelor raportate, cat si a evolutiilor bune de pe pietele straine, in care indicii au depasit noi praguri psihologice", potrivit unei analize a casei de brokeraj Intercapital Invest.

Reperul cel mai important pentru perioada ce urmeaza ramane evolutia pietelor externe.

Principalii indicatori ai bursei americane au incheiat sedinta de vineri cu valori pozitive dupa ce fost publicat un raport optimist privind evolutia somajului. Dow Jones a urcat cu 1,23%, Standard & Poors 500 a avansat 1,34 procente, in timp ce Nasdaq s-a apreciat cu 1,37%.

Bursa din Hong Kong a deschis luni in urcare importanta, cu 2,13%. Indicele principal a urcat luni in deschidere cu 1,14%, bursa japoneza castigand numai in ultima luna 15%.

ING pleaca in vacanta

vineri, 7 august 2009

"Mi-a placut ideea cu vacanta neplatita pentru ca noi am implementat ideea din februarie, martie. Toata lumea a luat vacanta" a declarat pentru TMCTV Misu Negritoiu, director ING Bank.





Unde a fost in vacanta de 14 zile domnul Negritoiu?

Bursa americana a inchis pe minus

joi, 6 august 2009


Dupa 4 zile de crestere, bursa americana a inchis in scadere, miercuri, dupa ce datele nefavorabile din sectorul de servicii a redus optimismul celor care credeau ca economia incepe sa isi revina. Aceasta scadere are loc dupa ce bursele au crescut timp de 4 zile, ajungand, cu o zi in urma, la cel mai ridicat nivel din ultimele 9-10 luni.

Dow Jones a scazut cu 0,42%, S&P 500 cu 0,29%, iar Nasdaq a scazut cu 0,91 de procente.

Banca Feroviara, o noua banca romaneasca

miercuri, 5 august 2009

Conform Mediafax, noua banca a primit autorizatie si pentru GarantiBank, in prezent cu calitatea de sucursala, precum si autorizatia de constituire a bancii pe care o va controla Horia Manda.

Constituită de Valer Blidar, noua banca intra in portofoliul mare al omului de afaceri care mai detine mai multe firme, printre care Astra Vagoane Calatori Arad.

Americana a inchis in crestere

Bursa americana a inchis la cel mai ridicat nivel din ultimele 9 luni.

Dow Jones si S&P 500 au inchis la cel mai ridicat nivel din ultimele 9 luni, iar Nasdaq a inchis cel mai bine din octombrie pana acum.

S&P 500 a crescut cu 0,30, Dow Jones cu 0,36%, iar Nasdaq a crescut cu 0,13 procente.

Rezumatul zilei

marți, 4 august 2009

Conform Reuters, bursa americana a inchis in urcare prima sedinta de tranzactionare a saptamanii, cu indexul S&P 500 trecand peste pragul de 1.000 de puncte pentru prima oara in noua luni. Tot Reuters anunta ca pietele bursiere din zona Asia-Pacific au incheiat a doua zi din saptamana pe cresteri puternice, trimitand indicele regional la maximul ultimelor 11 luni.

Solistul trupei Vama, Tudor Chirila, a deschis astazi sedinta de tranzactionare de la Bursa de Valori Bucuresti. "Am inceput cu 5.000 de dolari, apoi am suplimentat suma pentru ca am pierdut, si iar am mai pierdut si iar am mai suplimentat. La Bursa, daca nu pierzi, nu castigi. Recunosc ca am facut cateva greseli si ca m-am lacomit: anul trecut am avut pozitii deschise inainte de anuntul Fed privind scaderea dobanzii de referinta, si pe care nu le-am inchis pentru ca asteptam sa ating un anumit profit pe ele, lucru care nu s-a intamplat", a continuat Chirila. Nu are rost sa comentam prea mult cazul(mai sunt asteptate la BVB si alte vedete: Alina Plugaru, Simona Senzual si Laura Andresan care vor explica cum e sa faci o investitie buna si cum se introduce intregul in fractie fara sa fie nevoie sa faci ASE-ul).

Indicii Bursei de Valori Bucuresti au deschis in scadere sedinta de marti, in ton cu pierderile de pe marile burse europene.

Mediafax anunta: Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat extinderea programului de tranzactionare al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) cu 25 minute, respectiv pana la ora 16:45.

Piata de la Bucuresti a inregistrat corectii. SIF-urile au fost mai volatile fata de restul pietei. Dupa cresteri de peste 2%, in debut, BET-FI a inchis cu 1,5% mai jos. Cotatia Azomures a urcat cu mai mult de 6% si actiunile BRD reusesc sa inchida la cotatia de 10,6 lei. Rulajele de pe intreaga piata au depasit 5 mil de euro.

Bursa americana a deschis in scadere sedinta de marti. Indicele Dow Jones a pierdut 18,81 puncte sau 0,20%. Nasdaq Composite a scazut cu 11,74 puncte, in timp ce S&P 500 s-a depreciat cu 5,43 puncte sau 0,54%, coborand din nou sub pragul de 1.000 de puncte.

S&P 500, peste pragul de 1.000 de puncte pentru prima oara in noua luni

Bursa americana a inchis in urcare prima sedinta de tranzactionare a saptamanii, cu indexul S&P 500 trecand peste pragul de 1.000 de puncte pentru prima oara in noua luni, noteaza Reuters. Si indicele Nasdaq a trecut de pragul de 2.000 de puncte pentru prima oara din octombrie 2008.

Indicele Dow Jones Industrial a castigat 114,95 puncte (1,25%) ajungand la 9.286,56 puncte. Standard & Poor's 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a castigat 15,15 puncte (1,53%) pana la 1002,63 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a inchis in crestere cu 30,11 puncte (1,52%) pana la 2.008,61 puncte.

Indicele S&P 500 se afla acum in crestere cu 48% fata de minimul ultimilor 12 ani atins pe 9 martie anul acesta.

Revenirea economiei americane este foarte aproape

luni, 3 august 2009

Conform celor de la HotNews.ro se pare ca: "fostul sef al Fed, celebrul Alan Greenspan, a declarat duminica la televiziunea ABC ca economia americana este „foarte aproape” de a`si reveni. Intrebat daca cea mai grava criza de la Depresiunea din anii `30 a luat sfarsit, Greenspan a raspuns: ”Inca nu, dar suntem aproape de capat.”"

El a mai precizat ca este „practic sigur” ca punctul cel mai de jos a fost atins si ca urmeaza cresterea.

Bursa americana a scazut

joi, 30 iulie 2009

Wall Street a inchis in scadere din cauza bancilor chineze.

Investitorii s-au temut ca bancile chineze nu vor mai acorda imprumuturi pentru a contracara excesele de pe piata, o miscare care ar ingreuna recuperarea economica.

Temerile legate de situatia Chinei au afectat preturile pentru articolele de comert si actiunile pe energie, dar si sectorul materii prime.

Dow Jones a scazut cu 0,29%, S&P 500 cu 0,46%, iar Nasdaq a scazut cu 0, 39 de procente.

BET-FI inchide pe verde, America deschide pe rosu

miercuri, 29 iulie 2009

BET-FI a crescut cu 1.03% ajungand la 17.299,09 puncte. Lichiditatea de pe piata reglementata a BVB a crescut, ajungand la 23,17 milioane de lei.

Bursa de pe Wall Street a deschis in scadere sedinta de miercuri. Dow Jones a scazut cu 41,04 puncte sau 0,45%, indicele Nasdaq Composite a pierdut 14,13 puncte iar S&P 500 s-a depreciat cu 8,97 puncte sau 0,92%.

Dow Jones si S&P 500 au scazut

Dow Jones si S&P 500 au scazut cu 0,13 si, respectiv, 0,26 de procente, iar Nasdaq a crescut cu 0,39%.

Nasdaq creste datorita actiunilor pe biotehnologie. Compania Amgen a inregistrat profituri mai mari decat se astepta, ducand astfel la cresterea actiunilor pe biotehnologie ajutand Nasdaq sa inchida in crestere.

Bursa de Valori Bucuresti: evolutie influentata de extern

vineri, 24 iulie 2009

"Evoluţia Bursei a fost mult influenţată de aprecierile puternice din pieţele externe, unde am văzut că au fost străpunse noi praguri, printre care şi cel de 9.000 de puncte pentru Dow Jones. Oricum, este îmbucurător că aceste creşteri au loc acum pe volume foarte bune, pentru că variaţiile nu au mare valoare dacă nu sunt făcute pe volume mari", a declarat, pentru NewsIn, Alin Brendea, vicepreşedintele şi directorul de operaţiuni al casei de brokeraj Prime Transaction.

"Pe sectorul bancar aprecieriile ar putea fi mai agresive şi din cauza acelui "club loan", totodată apărând şi o ştire referitoare la interesul NBG pentru Banca Transilvania, dar factorul principal în elanul luat acum de bursă cred că rămâne evoluţia pieţelor mature", explica Brendea pe TMCTV.

Stocks extend gains after home sales report

joi, 23 iulie 2009

NEW YORK – The Dow Jones industrials are back above 9,000 for the first time since the beginning of January

A report Thursday of a jump in home sales eased investors' worries about one of the economy's biggest trouble spots. They responded by buying stocks across the market, lifting the major indexes more than 1.5 percent and sending the Dow up 150 points past 9,000.

"Things are getting much better and the market is pricing it in," said Phil Orlando, chief equity market strategist at Federated Investors.

In midmorning trading, the Dow rose 153.26, or 1.7 percent, to 9,034.52. The blue chips last traded and closed above 9,000 on Jan. 6.

The Standard & Poor's 500 index rose 17.03, or 1.8 percent, to 971.10, while the Nasdaq composite index rose 32.77, or 1.7 percent, to 1,959.15.

SIF-urile scot investitorii din criza

miercuri, 22 iulie 2009


BET-FI are o crestere de 0.59% si ajunge la 17,808.17 puncte dupa cele 2 zile de cresteri fabuloase.

Azi ma asteptam la o mica corectie care e bine venita. Insa, cred ca BET-FI inchide pe verde. Se pare ca SIF-urile vor scoate multi investitori din criza si in acelas timp vor ingropa altii in criza.

Lumea se astepta azi sa fie o scadere de cel putin 5% pe sectorul societatilor de investitii. Uite ca nu e asa. Cum sa gandesti asa ceva cand ieri SIF-urile au avut o sustinere mare si de dimineata unii investitori cumparau pachete de 100.000 bucati la SIF2 si nu ii interesau pretul. SIF-urile(mai ales SIF5) se vor mentine pe verde.

Pariez pe SIF5 ca il vom vedea la peste 1 leu foarte repede.

China iese din recesiune

joi, 16 iulie 2009





China este prima mare economie care iese din recesiune, inregistrand in trimestrul al doilea o crestere de 7,9%, dupa ce avansul din primele trei luni, de 6,1%, a fost cel mai slab din ultimii zece ani, relatează Bloomberg.

America si Asia creste

Bursele americane au inchis in crestere sedinta de tranzactionare de miercuri, impulsionate de ce Intel Corp si Goldman Sachs group au publicat rezultate mai bune decat se asteptau analistii, noteaza Reuters. Intel a estimat ca veniturile din al 3-lea trimestru se vor situa intre 8,1 şi 8,9 miliarde dolari.

Bursa din Tokyo a deschis sedinta de joi in crestere cu 1,35%, urmand tendinta inregistrata de piata de pe Wall Street, dar si in conditiilke aprecierii yenului in fata dolarului.

Bursa din Tokyo a terminat sedinta de joi in crestere cu 0,81%. Indicele Nikkei a castigat 74,91 puncte, ajungand la valoarea de 9.344,16 puncte. Indicele Topix a inregistrat, la randul sau, o crestere cu 5,88 puncte (+0,68%) atingand valoarea de 872,25 puncte.

Si Bursa din Hong Kong a inregistrat o crestere de 2,36%. Astfel, la cateva minute de la reluarea tranzactiilor, indicele Hang Seng a castigat 430,21 puncte, ajungand la nivelul de 18.688,87 puncte.

Barilul de petrol se scumpeste, in conditiile cresterilor inregistrate de pietele bursiere internationale.

Romania asteapta deschiderea si deja simt cum SIF Oltenia face azi un spectacol pe cinste. Atentie la SNP si OLT.

Oare AMO face spectacol azi?

SIF-urile un stres necesar

marți, 14 iulie 2009



Din categoria "Uite pragul, nu e pragul", se pare ca SIF-urile au adus mai mult o stare de stres. Sedinta de azi de la BVB s-a deschis pe verde, indicele BET-FI reusind sa castige 1,50% pana la 15.871,94 puncte.

Majoritatea investitorilor au astepta un verdict pozitiv din partea CCR-ului. Sincer, am crezut ca nu o sa fie anulat pragul si ma asteptam sa avem o corectie serioasa la SIF-uri.

Se pare ca SIF-urile nu au crescut de la prag si nici nu au scazut de la prag. Finalul de la BVB pe SIF-uri este unul foarte satisfacator, chiar foarte satisfacator.

Maine o sa fie o zi verde pentru BET-FI.

Where's My Money?

luni, 13 iulie 2009

BVB este pe rosu, AMO face spectacol

miercuri, 8 iulie 2009

Bursa de la Bucuresti este pe rosu.

Indicele BET a scazut cu 0.72% ajungand la 3,398.89 puncte. Indicele BET FI scade cu 0.98% si ajunge la valoarea de 15,929.54 puncte.

A fost la inceputul sedintei o mica perioada de panica si s-a incercat ca SIF5 sa fie coborat poate sub 0,8 lei. Insa, investitorii au tinut bine cotatiile si nu au lasat SIF-urile la pamant. Nu cred ca o sa existe ocazia de cumparare la SIF5 la pretul de 0,8 lei.

Revine in ring vedeta AMO. Pitzipoanca noastra de la bursa a reusit sa faca iar maximul zilei. In prezent AMO nu are ask(14,8%) si ma gandesc daca o sa cedeze cineva cu nervii si o sa descarce spre sfarsitul zilei pachetele pe care le detine. Atunci o sa fie cel mai mare spectacol.

Maine daca AMO face iar 15%, sigur acolo e sfarsitul cresterilor.

Bursele americane au scazut

Bursele americane au scazut la cel mai mic nivel din ultimele 10 saptamani, marti, in contextul in care un consilier economic din administratia Obama a pus in discutie posibilitatea initierii unui al doilea plan al guvernului de salvare a economiei.

Acest fapt a starnit temerea ca economia este departe de a-si reveni.

Dow Jones a scazut cu 1,94 de procente, S&P 500 a scazut cu 1,97%, iar Nasdaq cu 2,31%.

Wall Street a deschis in scadere sedinta de marti

marți, 7 iulie 2009

America a deschis pe rosu si investitorii sunt ingrijorati de evolutia economica.

Indicele Dow Jones a incheiat sedinta de luni in urcare insa pietele financiare sunt inca marcate de raportul publicat joia trecuta care arata ca economia americana a pierdut 467.000 de locuri de munca in mai, cu mult mai mult decat se estimase initial.

Indicele Dow Jones a scazut cu 0,27% sau 22,02 puncte. Indicele Nasdaq Composite s-a depreciat cu 1,26 puncte in timp ce S&P 500 a pierdut 0,30% sau 2,46 puncte.

Un sut in poponet pentru investitorii SIF

O amanare care nu da bine pentru piata de capital.

Se pare ca ne-am luat-o in freza. Fercala e suparat. Curtea Constitutionala nici nu s-a sinchisit sa ofere o decizie. Investitorii nu primesc deloc bine acest lucru.

Fercala pregateste saptamana aceasta un nou proces.

RCI sustine SIF-urile

Raiffeisen Capital&Investment considera ca sansele de ridicare/eliminare a pragului la SIF-uri au crescut.

Analistii de la Raiffeisen Capital&Investment vad noile preturi tinta un pic cam mari, dar totusi sunt realizabile(1,52 lei/actiune pentru SIF Oltenia).

Eu consider ca evolutia SIF-urilor nu va depinde doar de decizia curtii constitutionale. Mai sunt si alti factori care vor schimba evolutia acestor actiuni.

BET-FI pierde 2.29%

luni, 6 iulie 2009

Bursa e fara vlaga. Investitorii au reusit sa coboare SIF-urile in medie cu 2,2%.

Maine incepe spectacolul: se asteapta decizia de la Curtea Constitutionala.

Intrebarea este: amanare sau o decizie clara?

Verde sau rosu?

Cartonas rosu pentru Money.ro

vineri, 3 iulie 2009



Cartonas rosu pentru articolul "Brokerii: Bursa rămâne ca o baltă fără peşte până în august" din money.ro(il puteti accesa aici).

Din categoria - Hai sa omoram investitorul cu televizorul, cei de la money.ro l-au adus pe Marcel Marcu, director de tranzactionare la firma de brokeraj KD Capital Management, sa explice cum sta treaba cu bursa in momentul acesta: “Este posibil ca, pana in cursul lunii august, sa o tinem tot asa, adica pana vor incepe companiile raportarile. Insa, din pacate, nu prea poti sa speri la multe lucruri bune nici din aceasta direcţie. In afară de companiile din domeniul financiar, unde ar fi de asteptat o temperare a scaderilor, nu vad semnale prea bune. Riscul cel mare este de a pierde toate aceste castiguri recente si sa o luam de la capat”.

Ma gandesc cum poate sa zica asa prostie. De ce nu spune ca toata atentia investitorilor e asupra SIF-urilor, ele sunt jucaria in momentul acesta. E posibil ca domnul de la KP Capital Management sa fie pe un minus si sa realizeze ca el nu a intrat in hora.

Ii recomand domnului Marcel Marcu sa benocleze bine ochii asupra inchiderii de azi de la sif-uri(chiar daca volumele nu sunt mari - si sa nu uite ca cele mai bune miscari se fac pe volume mici).

Echipa money.ro - cartonas ROSU.

Bursa de la Bucuresti indecisa

joi, 2 iulie 2009

Cam greu la noi sa hotaram directia.

Intr-o piata in care lichiditatea nu depaseste 500.000 lei, nu prea poti decide directia. Investitorii sunt nehotarati si as prefera sa se decida directia cat mai repede.

Indicii sunt pe rosu. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scade cu 0.35% pana la 3,423.49 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare (SIF), coboara si el cu 0.42% pana la 16,360.18.

SIF-urile sunt asteptate cat mai jos, dar nu sub 0,8% la SIF5 si 0,65 la SIF2.

Bursele americane au inchis sedinta de miercuri pe verde



Bursele din SUA au inchis sedinta de miercuri pe verde, pe fondul datelor reconfortante cu privire la industria din China, Europa si SUA, care sugereaza ca economia mondiala incepe sa isi revina, scrie Reuters.

Indicele Dow Jones a urcat cu 0,68%, la 8.504,06 puncte, iar indicele Nasdaq a crescut cu 0,58%, la 1.845,72 puncte.

Indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu 0,44%, la 923,33 puncte.

Incertitudine la bursa

miercuri, 1 iulie 2009

Indicii Bursei de Valori Bucuresti si-au continuat evolutia modesta care a caracterizat pana acum aceasta saptamana, inregistrand variatii maxime de pana la ±0.6%, cu excepția BET-FI care a coborat cu aproape 1.4%.

Emitentii bancari au inchis pe plus, iar titlurile din sectorul petrolier au evoluat diferit pe intreaga zi.

SNP Petrom a fost din nou cea mai lichida companie, cu tranzactii in valoare de 1.6 milioane RON, urmata de SIF5 Oltenia cu 1.2 milioane RON. A treia companie dupa valoarea tranzactiilor, SIF2 Moldova, nu a realizat decat 597 de mii RON.

La Amonil a existat o scadere datorata situatiei generate de incertitudinea unei datorii, pentru care combinatul risca executarea silita.

Valoarea totala a tranzactiilor de pe piata BVB s-a mentinut la cote extrem de reduse, cu tranzactii de actiuni totalizand 6.45 milioane RON.

Politia "arestata"

BVB pe rosu

In momentul de fata Bursa de Valori Bucuresti este pe rosu. Indicii sunt rosii, dar este o scadere foarte mica si pe volume mici.

Investitorii asteapta directia.

Indicele BET-FI scade cu 0.30% si ajunge la 16,607.02 puncte. SIF3 este sif-ul cu cel mai mare volum dintre sif-uri: 101,600.

In sectorul bancar actiunile BRD si TLV stationeaza.

Actiunile Biofarm stationeaza si ele. La Biofarm astept un pret mai jos.

Asteptare placuta . . .

Bursa a inchis pe verde, cu o prestatie slaba

marți, 30 iunie 2009

Toti indicii de la BVB au inchis pe verde.

Indicele BET a inchis la 3,434.43 cu o crestere de 1.28%. BET-C a avut o crestere de 1.07% si a ajuns la 2,104.60 puncte. Indicele BET-FI a avut o prestatie slaba si a reusit si el o crestere de 1.24%, ajungand la 16,656.32 puncte.

Indicele BET-NG a avut o crestere de 1.29% si indicele BET-XT a avut o crestere de 1.27%.

In sectorul bancar TLV a inchis cu o crestere de 0.9% in timp ce BRD a stationat.

Biofarm a fost azi vedeta, reusind sa inchida la 0.1830 lei cu un plus de 4,6% si un volum de 2,544,900.

Stationare a facut si RRC, pe cand SNP a crescut cu 3% pe un volum de 4,571,600.

Bursa doarme

E liniste. Cand ar trebui sa fie o crestere simtita bine in portofoliu, la noi se doarme. Pietele externe au dat semnal de unda verde si pentru BVB, dar BVB-ul doarme.

Bursa a deschis intr-o usoara crestere.

TMCTV anunta ca "Indicii Bursei de la Bucureşti se menţineau pe creştere la mijlocul şedinţei de marţi, cu un avans de până la 1,63% pentru sectorul societăţilor de investiţii financiare (SIF), în contextul unor evoluţii uşor ascendente şi pentru pieţele externe. ".

In prezent, indicele BET 1.21%. Indicele BET-C a ajuns la 2.099,38 puncte, urcand cu 0.82%. Indicele BET-FI, indicele societatilor de investitii, a crescut cu 1.62% si a ajuns la 16,718.28 puncte.

Bursele europene creşteau uşor la mijlocul şedinţei de marţi.

Tranzactii importante a avut Biofarm, titlurile BIO urcând cu 4.6% pana la cotatia de 0,1830 lei. Bio ramane inca cel mai bun "SIF".

Piata externa e in crestere

Bursa din New York a inchis sedinta de luni in crestere.

Indicele Dow Jones a urcat 1,09 procente, Standard & Poor's 0,91% iar Nasdaq 0,26%.

Bursa din Tokyo a deschis sedinta de marti in crestere cu 1,16%, urmand tendinta inregistrata de piata de pe Wall Street. La cateva minute de la reluarea tranzactiilor, indicele Nikkei a castigat 113,09 puncte (+1,16%) ajungand la valoarea de 9.896,56 puncte.

Pretul petrolului era in crestere, marti, pe bursele asiatice dupa ce in Nigeria - unul dintre cei mai importanti producatori africani - a avut loc un atac asupra unei conducte de titei.

Pauza la bursa

luni, 29 iunie 2009



Cea mai scazuta lichiditate din ultimele cinci luni la Bursa de Valori Bucuresti. Un rulaj mai scazut a fost inregistrat in sedinta din 9 februarie, cand s-au realizat tranzactii in valoare de 3,1 milioane de lei.

Bursa de Valori a inchis cu indicii pe minus.

Indicele BET a inchis la 3,391.01 puncte cu o scadere de 0.50%. Indicele BET-C a inchis la 2,082.35 cu un minus de 0.48%. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a coborat cu 0,54%, ajungand la 16.451,82 puncte.

Valoarea totala a tranzactiilor de pe piata BVB a fost de doar 4.38 milioane RON si cele mai tranzactionate companii, SIF Oltenia si Dafora, nerealizand decat volume de aproximativ 800 de mii RON fiecare.

SIF Oltenia a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 818.768 lei, urmata de Dafora si SIF Transilvania, cu un rulaj de 803.725 lei, respectiv 315.932 lei. Rompetrol Rafinare ocupa cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 315.772 lei, iar SIF Banat Crisana se afla pe locul cinci, cu 308.270 de lei.

Cele mai mari cresteri de pret le-au inregistrat titlurile Electroputere (13,68%), COMCM Constanta (6,90%) si Boromir Prod Buzau (4,99%), in timp ce actiunile Socep (-3,85%), Casa de Bucovina - Club de Munte (-3,34%) si BRD - Groupe Societe Generale (-1,81%) s-au aflat in topul pierderilor.

Cine sunt "vangurd-istii"?

Acest articol nu se doreste a fi un articol publicitar.

Voi discuta despre forumul Vanguard deoarece e primul forum lansat in Romania in domeniul pietei de capital.

forum-investitii.ro este o comunitate virtuala in care investitorii din piata de capital schimba o vorba,leaga prietenii sau pur si simplu arunca o "pompa".

Acum cateva zile m-a intrebat cineva de ce recomand acest forum si care este profilul forumistului de pe Vanguard? Cu ce este mai bun decat agf.ro?

Simplu: AGF.ro a luat nastere datorita forumului de pe Vanguard, forum care a devenit independent si s-a transformat in forum-investitii.ro. forum-investitii.ro este locul unde investitorii au dat dovada ca pe langa cunostiintele capatate, au putut sa dovedeasca ca respectul este la el acasa(mai se da uneori cu batul in balta). E un forum in care oamenii schimba idei, schimba ponturi si striga "cade" cand creste si "hopa sus" cand scade.

Cine sunt vanguard-isti?

Sunt persoane de diferite varste, intre 20-22 si 65-70 de ani, cu profesii diferite(economisti, inginerii, avocati, agricultori), cu portofolii variate(sunt investitori mici, dar si investotori de calibru mare).

Majoritatea investitorilor de pe forum-investitii.ro sunt persoane care isi permit sa ruleze sume foarte mari pe bursa, sunt investitori care isi pot permite sa influenteze cursul unor actiuni.

De ce forum-investitii.ro?

Deoarece a fost primul forum de profil si s-a impus o eticheta care inca se mai pastreaza: Respectul fata de cel care pierde atunci cand tu marchezi profitul.

Deschidere indecisa cu tenta de verde

Indicii de la Bucuresti au deschis pe rosu:

BET 3,397.46 -0.31%
BET-C 2,083.74 -0.41%
BET-FI 16,480.60 -0.36%
BET-NG 488.74 -0.08%
BET-XT 326.77 -0.36%

SIF Moldova si SIF Muntenia au intrat pe rosu cu 0,7% si respectiv 0,8%.

Azi astept un spectacol frumos la SIF Oltenia.

America indecisa

miercuri, 24 iunie 2009

Bursele din america au deschis in urcare si datele de la deschidere au aratat ca indicele Dow Jones a urcat cu 0,09%, la 8.346,49 puncte, iar Nasdaq a castigat 0,42%, la 1.773,56 puncte.

La final, bursele americane au incheiat sedinta de marti indecis. Investitorii sunt prudenti si asteapta reuniunii bancii centrale americane, Federal Reserve.

Indicele Dow Jones Industrial Average a scazut cu 0,19%, la 8.322,91 puncte, iar indicele Nasdaq a pierdut 0,07%, la 1.764,92 puncte. Indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu 0,23%, la 895,10 puncte.

Corectia trebuie corectata

marți, 23 iunie 2009

La SIF-uri corectia e prea mare. E cazul ca SIF-urile sa isi revina si sa nu tinem cont de extern si sa ridicam valoarea SIF-urilor. SIF-urile nu trebuie sa coboare sub anumite praguri(o,8 lei la SIF5 si 0,65 la SIF2). Panica a fost in cadrul investitorilor mici care au daramat preturile. SIF trebuiesc urcate pentru a recupera pierderea.

Piata externa a inchis pe rosu

Bursele europene au inchis pe rosu.

Indicele FTSEurofirst 300 a inchis in scadere cu 2,6%, la 838,93 puncte. Indicele CAC 40 a scazut cu 3,04%, la 3.123,25 puncte. Indicele FTSE100 a coborat cu 2,57%, la 4.234,05 puncte.

Bursele din SUA au inchis pe rosu.

America a inchis sedinta de luni in scadere, fiind afectata de deprecierea titlurilor din sectorul energetic si minier. Indicele Dow Jones Industrial Average a scazut cu 2,35%, la 8.339,01 puncte. Indicele Nasdaq a pierdut 3,35%. Indicele Standard & Poor's 500 a scazut cu 3,06%, la 893,04 puncte.

Inceput de saptamana rosu

luni, 22 iunie 2009

Saptamana la BVB a inceput cu indicele BET pe verde cu un plus de 0,06% si BET-FI, indice al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), cu o crestere de 0,36%, pana la 16.331,18 puncte.

Dupa o jumatate de ora de la inceperea tranzactiilor, bursa devine rosie. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scadea cu 1,69%, pana la 3.418,42 puncte. Indicele BET-C ajunge la 2.105,05 puncte. Indicele BET-FI incepe sa piarda teren si scade cu 1,29%, pana la 16.061,81 puncte.

Actiunile SIF Oltenia si SIF Moldova se depreciau cu 1,76% si respectiv cu 1,44%.

In sistemul bancar BRD pierdeau 1,21%, pana la 8,15 lei.

Bursele europene scadeau semnificativ la jumatatea sedintei, in contextul in care deprecierea titlurilor energetice au umbrit castigurile din sectorul minier.

Bursa romaneasca inchide pe rosu cu BET-FI la minimele zilei, cu o scadere de 3,5%. SIF Moldova a coborat cu 5,04%, la 0,66 lei, pe o lichiditate de 1,43 milioane lei, in timp ce actiunile SIF Oltenia au pierdut 4,71%, ajungand la 0,81 lei, in urma unor schimburi de 1,32 milioane lei.

"SNP au fost cele mai lichide din piata, cu un rulaj de 2,49 milioane lei şi s-au depreciat cu 6,12%, la 0,23 lei, in vreme ce titlurile Rompetrol Rafinare a castigat 3,86%, la 0,0457 lei, in urma unor schimburi de 829.000 lei." - sursa NewsIN.ro .

In sectorul bancar, TLV s-a depreciat cu 5,8% si BRD a inchis la la 8,15 lei, pe un rulaj de 2,35 milioane lei.

Bursa isi revine si intra pe verde

joi, 18 iunie 2009




BVB reuseste sa isi revina si sa treaca pe verde.

Indicii bursieri sunt pe verde, cea mai mare crestere o are indicele BET cu un plus de 2,63%. Indicele BET-C urca cu 2.10% si ajunge la 2,089.33 puncte.

Indicele BET-FI, vedeta noastra, reuseste dupa cateva zile de corectie serioasa sa urce pe plus cu 0.73%, ajungand la 15,953.16 puncte. Actiunile indicelui au avut cea mai mare volatilitate din piata.

Sectorul farmaceutic si cel bancar au urcat pe plus. Titlurile Antibiotice s-au scumpit cu aproape 6% si BRD a inchis la 8,1500 lei/actiune.

Agitatie mare pe SIF-uri

In prima parte a sedintei de azi, indicele BET-FI era pe plus si se pare ca investitorii au reusit sa impuna o presiune la vanzare.

In momentul acesta BET-FI este la 15,815.60 si are o scadere de 0.14%.

SIF5 inca se tine bine peste pragul de 0,8 lei si la SIF2 inca se mai joaca ping pong.

Ar fi cazul azi sa inchidem pe verde ca maine iar luam foc.

Panica la SIF-uri

miercuri, 17 iunie 2009

Indicele BET-FI lovit de o corectie puternica. BET-FI a pierdut 6.81% si a ajuns la 15,837.29. Bursa a deschis pe un rosu nehotarat si apoi a accelerat in scadere. Vanzatorii au fost cei care au jucat cartile azi la bursa pe intreaga sedinta. SIF-urile au avut o corectie impusa in care investitorii au fortat piata formand o presiune la vanzare. La un moment dat vanzarile pe SIF-uri au generat panica pentru cei care au detinut participatii mici si astfel s-a inceput sa se vanda mult la SIF5, SIF care a inchis la cotatia de 0,8300 lei/actiune.

Indicele BET a inchis la 3,290.07 puncte cu o scadere de 4.05%. BET-C a pierdut 3.56%.

Corectie a existat si in sectorul bancar: BRD a inchis la 7,900 lei/actiune si TLV s-a depreciat cu 2,6%.

Scaderile nu au ocolit nici emitentii petrolieri si nici sectorul farmaceutic.

Actiunile Amonil s-au tinut pe parcursul sedintei mult timp pe verde si au terminat sedinta in 0.0312 lei/actiune.

Piata romaneasca s-a corelat cu externul si corectia a fost impusa si de marcarea de profit.

Deschidere rosie la Bursa de Valori Bucuresti

Bursa a deschis cu indicii pe scadere. Indicele BET-FI in momentul de fata are o pierdere de 2.41% si se afla la 16,584.90 puncte. Indicele BET scade cu 1.51% si BET-C cu -1.14% ajungand la 2,097.53 puncte.

In sectorul bancar avem o scadere de 1,8% la BRD, actiune cotata la 8.0500 lei care inca reuseste sa fie peste pragul de 8 lei.

In sectorul farmaceutic actiunile Biofarm au scazut cu 3,1% pe un volum de 528,300.

Se pare ca inca nu se cunoaste directia de azi a bursei. Inca exista ordine mici in piata si se face ping pong.

Evolutia pietelor externe in "2 cuvinte"

FTSEurofirst 300 a crescut cu 0,03%, la 863,61 puncte.

Indicele FTSE100 al bursei londoneze a urcat cu 0,06%, la 4.328,57 puncte.

DAX a urcat cu 0,02%, la 4.890,72 puncte.

CAC 40, a scazut cu 0,17%, la 3.213,95 puncte.

America a deschis pe verde: Dow Jones Industrial Average (DJIA) a urcat cu 0,11%, la 8.622,03 puncte. Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,27%, la 926,25 puncte. Indicele compozit Nasdaq a avansat cu 0,28%, la 1.821,55 puncte.

Rosu fortat la bursa

Sedinta de ieri a fost una rosie pe toti indicii, dar problema s-a concentrat pe BET-FI. SIF-urile au pierdut 3,88% intr-o piata in care corectia si-a spus cuvantul, o corectie impusa. In urma amanarii deciziei in privinta pragul de detinere la SIF-uri, investitorii au fortat piata formand o presiune la vanzare.

Indicele BET-FI a ajuns la 16.994,19 puncte. Indicele BET a inchis 3,429.03 puncte cu o scadere 2,72% si BET-C a scazut cu 3,03% la 2,121.76 de puncte.

Actiunile SIF Oltenia au fost cele mai lichide din piata si au avut un rulaj de 3,68 milioane.

ARGUS - UARG

marți, 16 iunie 2009



Argus este unul dintre cei mai importanti producatori de uleiuri vegetale si sroturi furajere din Romania. Materia prima selectionata, exigenta controlului de calitate, experienta, calitatea resurselor umane si tehnologia reprezinta secretul produselor de calitate comercializate de Argus. Gama sortimentala a producatorului ARGUS se compune in prezent din urmatoarele marci de ulei, produse exclusiv din seminte de floarea-soarelui: Argus, Tomis si Sora Soarelui.

Argus este liderul in piata uleiurilor vegetale. Se pare ca Argus nu a fost afectat de criza si a investit mult in marketing. Din cate stiu, ultima campanie Argus a avut un succes mare si deja trebuie sa apara noua campanie de promovare marca Argus. Argus a investit foarte mult in marketing pentru o promovare mai buna a imaginii si in acelas timp s-au concentrat foarte bine pe politica de pret si produs.

Consumatorii Argus sunt majoritatea femei din categoria cu educatie si venituri inalte si medii, in general femei traditionaliste.

Actiunile Argus sunt cotate la valoarea de 1,38 lei.



E asteptata o crestere la UARG si sa se ajunga la 1,7 lei. E o actiune care promite profit bun.

Proiectul "Un investitor informat"

luni, 15 iunie 2009

In seara aceasta vin cu o stire calda(nu este un pont despre o actiune). Nu am mai avut rabdare sa astept momentul in care ajung acasa si sa scriu acest articol. Asa ca, scriu din masina.

Vin de la o intalnire cu 2 prieteni. Unul dintre ei fiind un forumist activ pe forumul forum-investitii.ro si automat investitor la bursa. Cel de al doilea prieten, activeaza in industria de publicitate. Avand langa mine un investitor si un "nebun" din publicitate, am zis sa le dau baietilor de rezolvat o problema.

Asa ca, le-am pus pe masa problema si le-am dat 3 zile de gandire.

Problema: "Un investitor informat".

Necunoscute: multe.

Rezolvare: Una singura.

Rezultat: Verde.

Termen de gandire: 3 zile.

Din pacate, nu pot spune prea multe, dar va asigur ca in cateva zile se va afla despre ce este vorba. Oricum, ambii investitori au de castigat.

Coming Soon.

O mica corectie la bursa



Bursa a deschis pe rosu si a inchis tot rosie. Cea mai mare scadere la indici a fost la BET-XT, a inchis la 342.40 puncte cu o scadere de 3.58%.

Cel mai mare spectacol l-a facut BET-FI. Acesta a avut o scadere de 2.94%. SIF Moldova a fost SIF-ul care a avut cea mai mica scadere, 1,3%.

Indicele BET a scazut cu 3,47%. Sectorul farmaceutic a avut de suferit(ATB -7%).

In sectorul bancar, TLV a picat cu 4,9% si BRD a avut o scadere mai mica de 2,9%.

Domeniul petrolier a fost si el afectat: SNP a avut o pierdere de 4,5%.

Corectie la BVB

Toti indicii de la BVB sunt pe rosu.

Indicele BET pierde 3,64% si ajunge la 3.518,56 puncete, in timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 3,22% si ajunge la 2.189,63 puncte. Indicele BET-FI pierde 2,30%, până la 17.795.95 puncte si BET-NG are o scadere de 3,18%. BET-XT ajunge la 343 de puncte cu pierdere de 3,32%.

Conform celor de la tmctv.ro: "Bursele europene inregistrau scaderi puternice la jumatatea zilei, trase in jos de titlurile petroliere si cele din sectorul minier".

Rezumat bursier al saptamanii trecute

Lichiditatea la bursa a fost sustinuta de SIF Oltenia si SIF Moldova. Valoarea de tranzactionare la bursa in saptamana trecuta a fost de 75,39 milioane lei.

Indicii de la BVB se apreciaza, indicele BET-FI avand la inchidere valoarea de 18.215,27 puncte.

Cele mai mari cresteri au fost la actiunile Amonil, Altur si Antibiotice. In partea opusa s-au remarcat Uztel, Bermas si actiunile PEI.

Evolutia bursei in aceasta saptamana a fost lenta cu volume de tranzactionare modeste. Toti ochii au fost atintiti pe evolutia SIF-urilor.

Vineri, o zi rosie pentru bursa de la Bucuresti

sâmbătă, 13 iunie 2009

Ar fi cazul ca azi sa nu fac niciun comentariu. Intradevar, a fost verde azi, doar BET-FI(dar nu il putem numi verde sau crestere).

Ce s-a intamplat azi?

S-a intamplat ca azi bursa sa joace pe rosu. Asteptam un verde si poate SIF5 sa sparga pragul de 1 leu. Problema e ca SIF5 e puturos si nu are sustinere. BET-FI a reusit sa urce cu o,4% azi.

Luni chiar nu ma astept la cresteri.

CNVM-ul a solicitat amanarea majorarii limitei de variatie a pretului pentru cele mai lichide actuni solicitand mai intai adaugarea mai intai a specificatiilor in Codul BVB.

Procesele dintre firmele omului de afaceri Catalin Chelu cu SIF5 inca sunt un joc puternic pe tabla de sah. Ma tem ca deja rezultatul acestui joc este stiut.

Urmeaza rezumatul saptamanii . . .

Vineri, o zi verde pentru bursa de la Bucuresti

joi, 11 iunie 2009

Bursele europene au inchis sedinta de joi pe verde. Macroeconomia americana a indicat o atenuare a recesiunii si astfel a revenit optimismul in piata.

SUA a deschis in urcare si scumpirea petrolului a ajutat la aprecierea titlurilor din sectorul energetic. Dow Jones a urcat cu 0,45%, la 8.777,94 puncte, la inceputul sedintei.

Cred ca BVB deschide maine pe verde si inchide tot pe verde. Sectorul SIF-urilor o sa incerce un verde cu presiune multa si ma astept ca SIF5 sa ajunga la pragul de 1 leu sau macar sa incerce o spargere a acestui prag.

Bancul zilei

miercuri, 10 iunie 2009

Va multumesc pentru participarea la sondaj. Rezultatul a fost cel asteptat.

Si ca sa mai inveselim putin atmosfera am pregatit un banc:

Taranul, Brokerul Si Bursa

Taranul:

- Domnucule, vreau sa investesc si eu pe bursa asta, da mai intai explica-mi si mie pe intelesu` meu, asa ca la tara, cum vine chestia asta cu bursa?

Brokerul:
- Apoi cum sa-ti explic bade. Sa zicem ca ai o suma de bani si eu iti recomand sa cumperi gaini. Gainile fac oua si ouale se clocesc si ies pui. Si puii ajung gaini si fac alte oua, care se clocesc si ies alti pui si tot asa pana ti se umple ograda de oua, pui, gaini. Apoi vine o vreme grea cu furtuna, ploi si inundatii si-ti ia toate gainile si puii din ograda si atunci matale zici: `Ba ce fraier am fost ca n-am luat ratze.`

Verde la BVB

Sedinta de tranzactionare de la BVB aduce verdele in portofoliul investitorilor.

Toti indicii sunt pe verde:

BET 3,561.61 1.34%

BET-C 2,203.35 1.30%

BET-FI 17,776.20 2.28%

BET-NG 519.42 1.43%

BET-XT 344.89 1.70%

Bursa inchide pe rosu

marți, 9 iunie 2009

Azi ma asteptam ca bursa sa deschisa pe rosu(sa facem acumulare) si sa inchidem pe verde. Din pacate, nu a fost asa. Intradevar, am acumulat. Ma asteptam la un spectacol frumos la societatile de investitii financiare: o deschidere pe minus in care s-ar fi incarcat si apoi sa inchidem pe cel putin un 4%.

Indicele BET-FI a avut cea mai mare scadere: 2,06%, pana la 17.380,28 puncte.

Surprize placute nu a adus nici indicele BET, indice care a scazut cu 0,85%, pana la 3.514,56 puncte. BET-C, a coborat tot cu 0,85%.

Indicele BET-XT a coborat cu 1,28% si indicele BET-NG a scazut cu 0,51%.

In sectorul bancar, BRD a inchis la 8,30 lei si TLV a scazut cu 2,59%, la 1,13 lei.

Maine sper sa fie verde si astept o inchidere la sif-uri cu un plus simtitor.

Bursele externe inchid negativ


Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,02%, la 8.764,49 puncte,

Indicele Nasdaq a scazut cu 0,38%, la 1.842,40 puncte.

Indicele Standard & Poor's 500 coborat cu 0,10%, la 939,14 puncte.

Indicele FTSEurofirst 300 a scazut cu 0,8%, la 865,63 puncte

Indicele Footsie-100 a inchis sedinta în scadere cu 0,75%, la 4.405,22 puncte.

Indicele CAC 40 a scazut cu 1,48%, la 3.289,66 puncte.

Indicele DAX a coborat cu 1,42%, la 5.004,72 puncte.

Verde sau rosu?

Saptamana aceasta cred ca vom avea verde.

Pe sectorul SIF-urilor este de asteptat ca odata cu apropierea noului termen stabilit de Curtea Constitutionala, SIF-urile sa creasca si sa se ajunga la urmatorul nivel de rezistenta de 18.500 de puncte.

Ma astept ca BET-FI sa reuseasca si spargerea pragului de rezistenta de 20.000 puncte, acesta putand fi depasit doar in cazul in care Curtii Constitutionale anunta o decizie pozitiva.

Consider ca sectorul farmaceutic va ramane unul foarte cautat de investitori in perioada urmatoare. Exista posibilitatea de a fi sectorul care va obtine rezultate financiare foarte bune(poate chiar peste media celorlalte sectoare de la BVB).

Sa nu uitam ca la Biofarm urmatorul prag foarte important va fi 0,23 lei/actiune(numai daca se mentine trebdul).

Analiza bursiera: 1 - 5 iunie

luni, 8 iunie 2009

Lichiditatea in aceasta saptamana la BVB a fost sustinuta de SIF Oltenia si BRD.
Saptamana aceasta am avut o valoare de tranzactionare in crestere cu 73,81% fata de saptamana trecuta.

Actiunile SIF-urilor au crescut cu cel putin 10% in aceasta saptamana. Cresterea a fost datorata pietelor externe si asteptarea unei decizii importante de la Curtea Constitutionala privitoare la pragul de detinere in cadrul SIF-urilor.

Astfel, BET-FI sare de pragul de 17.000 de puncte.



Valoarea la inchidere a lui BET-FI a fost de 17.745,38. Datorita speculatiei privind posibilul verdict pozitiv al Curtii Constitutionale, SIF-urile au inchis pe verde si astfel investitorii au fost bucurosi ca au reusit sa treaca pragul de 17.000.

Indicele BET a crescut si el cu 6,08% in ultima saptamana. BET a reusit in aceasta saptamana sa depaseasca nivelul de rezistenta si a atins un nou maxim.



Indicele compozit al pietei, BET-C, care reflecta evolutia actiunilor listate la primele doua categorii ale Bursei cu exceptia SIF-urilor, a castigat 6,48%, pana la 2.193,83 puncte.



Actiunile SIF Oltenia au fost cele mai tranzactionate din piata si au fost urmate de actiunile SIF Moldova. Cresterile actiunilor SIF au fost sustinute si de investitori care au acumulat.

In saptamana analizata cea mai mare vedeta a fost AMONIL care a avut o crestere de cel putin 30%. Cresteri spectaculoase au avut si Oltchim si Electroputere.

Sectorul petrolier a fost si in aceasta saptamana in ochii investitorilor si a speculatorilor. Petrom a crescut pe motivul cresterii petrolului si RRC datorita speculatiile aparute cu privire la posibilitatea ca Dinu Patriciu sa renunte la participatia in cadrul grupului Rompetrol in favoarea KazMunaiGaz.

Sectorul farmaceutic va ramane unul foarte cautat de investitori in perioada urmatoare si probabil va fi sectorul care va obtine rezultate financiare peste media celorlalte sectoare de la BVB. Titlurile Biofarm s-au apreciat in aceasta saptamana cu peste 13%. pe fondul evolutiei pozitive a tuturor indicilor BVB.

Saptamana urmatoare urmeaza sa fie una profitabila pentru investitori.


Anunturi Gratuite Online